
Lentile progresive – confort pentru cei ce au probleme de vedere
Cei care au probleme cu vederea, și mai ales presbiopii, știu cât de dificil este să tot faci tranziția între ochelarii de distanță și cei de aproape, atunci când este necesar să îndeplinească mai multe sarcini, unele care implică multă mobilitate, altele care te rețin la birou în fața calculatorului, soluția la acest schimb de ochelari apărând prin folosirea de lentile progresive, adică acei ochelari cu lentile multiple, pe suprafața cărora se găsesc trei zone, distanță, intermediar și aproape.
Zona de distanță este cea superioară a lentilei, continuată printr-un coridor de progresie care asigură vederea în plan intermediar, iar la baza lentilei găsim zona care ajută la citit. Pentru ca aceste lentile să sporească confortul, să asigure vederea pe orice plan, și să ușureze orice tip de activitate, trebuie ținut cont de performanța produsului ales și de perioada de acomodare pe care o presupune.
Lentile progresive – performanță și calitate
În ceea ce privește performanța acestor lentile progresive, trebuie menționat faptul că nu există un model ideal pentru nevoile unui singur purtător, ci sunt realizate pe mai multe criterii de performanță și design.
Performanța produsului stă în designul perfect personalizat pentru nevoile fiecărui purtător, existând designuri simple la care te poți adapta mai greu, într-o perioadă mai lungă de timp, precum și design-uri premium, perfect adaptate purtătorului, fără ai da bătăi de cap. Indiferent însă de ce alegi, este necesar să conștientizezi că ai nevoie de o perioadă de acomodare. Pe termen lung, va fi un câștig foarte mare, deoarece îți oferă confort, scutindu-te de schimbul permanent între cele două feluri de ochelari.
În magazinul nostru Avisia, veți găsi variate modele, avand avantajul reducerilor la anumite produse și consultarea cu buni specialiști care vă vor ajuta în a face alegerea potrivită. Nu mai sta pe gânduri și intră chiar acum pe site.
More Stories
Rate mașini – Descoperă posibilitățile ratei auto
În ritmul rapid al lumii moderne, mobilitatea a devenit nu doar un lux, ci o necesitate. Mașina personală poate fi...
Oferte ochelari – Transformați ofertele în oportunități de stil
În tumultul vieții cotidiene, detalii aparent mici, precum alegerea unei perechi de ochelari, pot avea un impact semnificativ asupra felului...
Mașini rulate cu avans 0 – Conducerea viitorului, astăzi
Pe drumurile aglomerate ale orașului, alături de zgomotul și tumultul traiului zilnic, fiecare șofer își dorește o mașină de încredere....
Leasing auto – Puntea către mașina visurilor dvs.
În vasta lume a automobilismului, drumurile pot fi complicate, dar cu FollyAuto, călătoria către mașina dorită devine simplă și directă....
Rate auto doar cu buletinul – Descoperă o experiență de achiziție
Întâlnirea cu mașina visurilor tale nu a fost niciodată mai simplă și mai convenabilă! RateAutoSh este aici pentru a-ți oferi...
Ochelari – Vedere și viziune, într-un singur pachet
Un aspect fundamental al interacțiunilor noastre cotidiene este modul în care percepem și suntem percepuți. Ochelarii, deși mici și aparent...
Average Rating