Mărțișoare personalizate, un dar simbolic original

Read Time:1 Minute, 36 Second

Data de 1 martie simbolizează venirea primăverii, prilej în care se dăruiesc mărțișoare personalizate. Dăruirea mărțișoarelor este o tradiție veche de mii de ani care s-a păstrat și în era modernă. Trebuie să știi că mărțișoarele au însemnat încă de la început un talisman, o amuletă care era aducătoare de noroc celui care le purta. În credințele dacice aceste amulete erau purtate până când înfloreau copacii pentru ca apoi să fie atârnate de crengi pentru a aduce fertilitate și spor în gospodărie.

Tradiția mărțișorului de-a lungul timpului

De foarte multe ori, mărțișorul este însoțit de un buchețel de ghiocei sau de zambile, flori ce simbolizează primăvara. Prin oferirea de mărțișoare personalizate omul dorește să echilibreze principiile contrare și complementare care guvernează universul. În Bucovina femeile oferă mărțișoare bărbaților iar acest obicei este unul foarte vechi. La începuturi fetele le legau băieților necăsătoriți o ață albă cu roșu la încheietură pentru a fi feriți de primejdie atunci când mergeau să muncească sau să vâneze. Cum acest obicei avea loc la începutul primăverii a fost înlocuit cu timpul cu mărțișorul de 1 martie.

mărțișoare personalizate

Așadar, simbolistica acestor mărțișoare personalizate este una foarte puternică și datează din cele mai vechi timpuri. Astăzi, mărțișoarele sunt un prilej excelent pentru a face un cadou deosebit unei persoane dragi. Iar dacă vrei să faci un cadou deosebit, atunci în ziua de azi te poți bucura de o selecție deosebită de mărțișoare personalizate care reușesc să impresioneze prin creativitate și originalitate.

Alege cele mai deosebite mărțișoare personalizate pentru cei dragi

Dacă încă nu ai cumpărat mărțișoare personalizate pentru persoanele dragi din viața ta, atunci vei putea găsi o selecție deosebită pe website-ul www.cadouri-personalizate.com. Toate modelele sunt handmade și sunt create de artizani pasionați de această artă care datează de sute de ani. Așadar, dacă vrei să faci un cadou deosebit în această perioadă atunci alege un model personalizat care va impresiona cu siguranță.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Nissan SH – ce trebuie să știi atunci când cumperi?
Next post Mașini SH România electrice și verificări pe care să le faci